

PROGRAMUL DE PREGĂTIRE PROFESIONALĂ A MEMBRILOR ŞI PROGRAMUL DE PREGĂTIRE ÎN VEDEREA SUSŢINERII EXAMENELOR DE PRIMIRE ŞI DEFINITIVARE ÎN PROFESIE PENTRU ANUL 2021
Prezența este obligatorie pentru consilierii juridici stagiari.
Programul lunii APRILIE a.c. este cel cel de mai jos.
Vă rugăm ca înainte de ziua cursului, în funcție de tema zilei respective, să consultați capitolele care se impun din cele doua volume (indicate în grila programului), articole din Coduri, alte materiale bibliografice pe care le considerați utile și necesare pentru ca acest curs să fie unul interactiv.
Formatorii cursurilor sunt colegi consilieri juridici definitivi membri, o parte dintre aceștia fiind și îndrumători de stagiu.
Cursurile se vor face on-line, prin aplicația ZOOM.
Pentru detalii, vă rugăm să ne contactați la Secretariatul Colegiului 0774-038600 sau 0745-073803.
PROGRAM PREGATIRE APRILIE 06-28 aprilie 2021
Începând cu data de miercuri, 24.03.2021, se va desfășura Programul de pregătire profesională anuală a membrilor Colegiului.
Totodată, programul de pregătire se adresează colegilor stagiari aflați în perioada de stagiu, în special celor care urmează să susțină examenul de definitivare în profesie în cursul acestui an.
Prezența este obligatorie pentru consilierii juridici stagiari.
Programul lunii MARTIE a.c. este cel cel de mai jos.
Vă rugăm ca înainte de ziua cursului, în funcție de tema zilei respective, să consultați capitolele care se impun din cele doua volume (indicate în grila programului), articole din Coduri, alte materiale bibliografice pe care le considerați utile și necesare pentru ca acest curs să fie unul interactiv.
Formatorii cursurilor sunt colegi consilieri juridici definitivi membri, o parte dintre aceștia fiind și îndrumători de stagiu.
Cursurile se vor face on-line, prin aplicația ZOOM.
Pentru detalii, vă rugăm să ne contactați la Secretariatul Colegiului 0774-038600 sau 0745-073803.
PROGRAM PREGATIRE MARTIE 2021
Examenul de ECHIVALARE a calităţii de consilier juridic definitiv obtinută prin efectul legii se va desfăşura în data de 13.05.2021, ora 16,00, în baza convocatorului şi regulamentului de organizare şi defăşurare a examenului. Detalii se regăsesc pe site în secţiunea Examene.
Examenul de DEFINITVARE ÎN PROFESIA de CONSILIER JURIDIC se va desfăşura în data de 13.05.2021, ora 16,00, în baza convocatorului şi regulamentului de organizare şi defăşurare a examenului. Detalii se regăsesc pe site în secţiunea Examene.
Examenul de PRIMIRE ÎN PROFESIE şi obţinerea titlului de CONSILIER JURIDIC DEFINITIV se va desfăşura în data de 14.04.2021, ora 16,00, în baza convocatorului şi regulamentului de organizare şi defăşurare a examenului. Detalii se regăsesc pe site în secţiunea Examene.
Examenul de PRIMIRE ÎN PROFESIE şi obţinerea titlului de CONSILIER JURIDIC STAGIAR se va desfăşura în data de 14.04.2021, ora 16.00, în baza convocatorului şi regulamentului de organizare şi defăşurare a examenului. Detalii se regăsesc pe site în secţiunea Examene.
Stimati membri,
Va informam ca 31.12.2020 este termenul de plata a:
– cotizatiilor restante
– cotizatiei anuale aferente anului 2021.
Va rugam sa efectuati plata prin:
– virament bancat in contul deschis la Banca Transilvania sub nr. RO40BTRL00501205784820XX
– in numerar la oricare agentie a Bancii Transilvania (CIF Colegiu 17548327)
– in numerar la secretariatul Colegiului
Membrii care exercita alta profesie sau detin alta functie, sunt rugati sa transmita prin email, Cererea de suspendare voluntara, completata si semnata, cu mentiunea motivului solicitarii suspendarii. Acestia vor figura pe Tablou cu starea de Incompatibil.
Membrii care nu exercita profesia, sunt someri luati in evidenta la AJOFM, sunt plecati din tara, sunt in concediu de crestere copil, alte situatii, sunt rugati sa transmita prin email, Cererea de suspendare voluntara, completata si semnata, cu mentiunea motivului solicitarii suspendarii. Acestia vor figura pe Tablou cu starea de Suspendat la cerere.
Membrii care se afla in starea de Suspendati pentru neplata cotizatiei anuale, vor fi trecuti pe Tablou Compatibil, numai dupa plata integrala a sumelor datorate pana la zi.
Cererea de suspendare se poate descarca de pe site-ul Colegiului
http://ccjbh.ro/formulare/
Pentru alte detalii si clarificarea eventualelor nelamuriri, va rugam sa contactati secretariatul Colegiului prin email, sau la tel 0774-038600 aau 0745-073803.
Va multumim.
Consiliul Colegiului1
Dragi colegi,
Provocări și realizări în exercitarea profesiei de consilier juridic. Perspective.”
…am editat-o pentru membrii Colegiului, dar și pentru a avea la îndemână un instrument mai profesionist prin care să ne putem prezenta profesia în rândul tinerilor (studenți ai Facultăților de Drept și liceenilor, clasa a XII-a), cu scopul de a promova profesia și oportunitățile profesionale în domeniul juridic.
Editarea și tipărirea a fost posibilă prin colaborarea pe care o avem cu Editura PRO Universitaria, prin finantare nerambursabilă obținută printr-un proiect aprobat de către Direcția Social Comunitară din cadrul Consiliului Județean Bihor în acest an.
Pentru a face o introspecție amanunțită în istoria profesiei, din anii ”50 până azi și în activitatea desfășurată în ultimii 15 ani, ar fi fost necesară o perioadă lungă de cercetare și elaborare, de aceea, nu am dorit o lucrare științifică, elaborată, ci o lucrare modestă prin care am încercat să redăm, prin materiale mai accesibile, aspecte din ceea ce am trăit în această perioadă, cu bune sau cu mai puțin bune și cu multe încurajări mai ales pentru colegii mai tineri.
Mulțumim colegilor care au acceptat această provocare, fie că sunt colegi din Bihor, fie din alte Colegii, le mulțumim pentru gândurile redate și pentru susținerea dată în acest proiect și nu numai.
Sperăm că veți reuși o lectură plăcută și că veți aprecia acest gest.
Vă dorim succes în tot ceea ce întreprindeți.
Consiliul Colegiului,
prin decan, c.j. Ioana Sasu-Sbârciog
Dragi colegi,
Vă rugăm să regăsiți pe portalul grupului editorial Universul Juridic articolul postat cu ocazia aniversării a 15 ani de la înființarea Colegiului Consilierilor Juridici Bihor.
Mulțumim pe această cale conducerii grupului editorial pentru colaborare și deschiderea pe care o are față de promovarea profesiei de consilier juridic.
Consiliul Colegiului
Articolul se poate citi aici
Aniversarea Colegiului Consilierilor Juridici Bihor – 15 ani de la înființare
