Dragi colegi,
În acest an aniversăm 15 ani de la înființarea Colegiului Consilierilor Juridici Bihor, 15 ani de provocări și realizări în activitatea noastră.
La ceas aniversar e binevenit şi un moment de reflecţie, de asumare a ceea ce am făcut bine, dar şi a acţiunilor în care nu am reuşit să valorificăm potenţialul nostru maxim.
Credem că în anii care au trecut am dobândit forţă, ne-am schimbat modul de gândire, am descoperit obiective comune pentru a căror realizare am acţionat împreună, înlăturând obstacolele care ar fi putut să prejudicieze temelia structurii organizației noastre.
Azi, ne aflăm în faţa dumneavoastră dragi colegi și vă mulţumim pentru că aţi ales să faceţi parte din Colegiul Consilierilor Juridici Bihor, pentru că aţi ales o profesie în exercitarea căreia se îmbină armonios cunoştinţele juridice, determinarea, altruismul şi creativitatea fiecăruia.
Dumneavoastră sunteţi cei alături de care am construit trecutul, prezentul şi păşim cu încredere spre viitor!
Am fost şi suntem inspiraţi de dorinţa fiecăruia de autoperfecționare, de aceea am demarat şi am dezvoltat proiecte de formare profesională continuă, invitând lectori şi punându-vă la dispoziţie o curriculă care să vă completeze competenţele și să vă ajute să avansaţi în carieră.
Tot pentru a veni în întâmpinarea nevoilor de a asigura competitivitatea dumneavoastră pe piaţa muncii şi pentru a vă ajuta în procesul de actualizare permanentă a cunoştințelor şi de adaptare la cerinţele specifice activității de consilier juridic, am iniţiat colaborări fructuoase cu mediul academic, ale căror rezultate s-au concretizat în organizarea de şcoli de vară, seminarii şi conferinţe.
Pentru vizibilitatea corpului nostru profesional şi pentru buna desfăşurare a activității acestuia, am participat la sesiuni de informare şi orientare în carieră a elevilor şi studenţilor, am îmbunătățit propriul site web și am elaborat instrumente de învăţare dedicate consilierilor juridici, unice în ţară, pentru pregătirea examenelor de primire şi definitivare în profesie.
Pentru că aţi înțeles importanţa formării unei societăţi responsabile, v-ați implicat cu succes în proiectul Educație juridică în școli.
Fără a ne propune să prezentăm toate activităţile Colegiului, azi, cei 15 ani de existenţă ne aduc bucuria reuşitei, dar ne şi obligă, ca alături de toţi membrii, să acţionăm cu seriozitate şi devotament pentru continuitate.
Dragi colegi, fie ca dăruirea de sine, spiritul dumneavoastră novator, sârguința, să vă călăuzească zi de zi în munca asiduă pe care o depuneţi! Să aveţi parte de sănătate, putere de muncă, optimism, forţe creatoare şi satisfacții profesionale, care să vă atragă recunoştinţa şi respectul binemeritate!
La mulţi, mulţi ani!
Consiliul Colegiului.



